luni, 26 septembrie 2011

Omul si cainele



In general imi plac cainii. Daca as avea o curte mi-as lua unul sau doi, dar sa tii un caine la bloc mi se pare chinuitor atat pentru animal cat si pentru om.
V-ati dat seama din asta ca locuiesc la bloc, in unul din cartierele bucurestene. In aceste minunate oaze de civilizatie si cultura viata omului se impleteste cu viata cainilor intr-un mod nu foarte armonios.
Desi am spus ca imi plac cainii, nu agreez absolut deloc prezenta lor pe strazi. Sunt in mod evident un pericol pentru oameni atat prin modul agresiv in care se poarta cat si prin bolile pe care le transmit.
Acum cativa ani, cand avea fiul meu cam 1 si jumatate era la plimbare cu mama lui prin cartier, iar una dintre potaile aciuate printre blocuri a vrut sa il muste absolut fara nici un motiv. A scapat pentru ca mama lui l-a luat in brate sa il protejeze dar potaia a tinut neaparat sa muste ceva, asa ca a muscat-o pe sotia mea de picior. Dupa ce s-au intors acasa, reactia mea a fost sa ies sa il caut si sa il omor. Nu l-am gasit. Ma face asta un om rau? Daca un alt om ar fi ncercat sa ii faca rau fiului meu de 1 an si jumatate sau sotiei mele as fi reactionat la fel si fata de acel om. Ma face asta un om si mai rau? Poate, dar instinctul si datoria imi spun ca trebuie sa imi protejez in primul rand familia. Daca agresorii sunt cainii de pe strazi atunci specia mai bine adaptata trebuie sa supravietuiasca.
Un caine singur pe strada va fi in cazuri rare agresiv, dar o haita va fi in cele mai multe cazuri agresiva, e in firea si in codul genetic al cainilor.
Istericele de la televizor care se tavalesc pe jos de dragul cainilor maidanezi imi provoaca sila. Aia de la ong-uri fac asta in mod evident de dragul banilor foarte multi pe care ii dreneaza in numele cainilor fara stapan dar fara nici o actiune sau rezultat concret. Tanticile sau nenii care ii hranesc sunt de o ipocrizie si mai gretoasa pentru ca nu ar da o bucata de paine unui copil pe strada dar se rup in figuri si sar la bataie cand e vorba de caini. Sunt curios, dintre asazisii iubitori de animale, cati au trimis macar un sms in cadrul campaniei pentru Sectia de Cardiologie pentru copii de la Spitalul Marie Curie. As face orice pariu ca nici macar 10%. Cand femeia aia a fost omorata de haita de caini in curtea nu stiu carei institutii, aia care ii hraneau pe caini s-au dus macar cu floare la mormantul femeii aleia? Aici sunt 100% sigur ca nu. Atunci despre ce vorbim? Unde e mila si dragostea?
Luni de zile o tantica de genul asta a tot pus la coltul blocului meu mancare pentru caini. I-am spus de mai multe ori sa ia cainii in casa, sa ii vaccineze, sa ii spele si sa raspunda pentru ei. Nu mi-a raspuns. I-am spus sa nu mai adune cainii la blocul meu si daca e asa mare iubitoare sa le dea de mancare la blocul ei. Nu mi-a raspuns. E usor sa faci pe iubitorul de animale cand nu ai nici o responsabilitate, dar daca haita pe care o hraneste un nene sau o tanti omoara un copil sau un batran (ca s-au mai intamplat cazuri) si nenea sau tanti ajung la puscarie, cati "iubitori" de'astia vor mai fi? Iti plac animalele, adopti un caine, il speli, il hranesti, il vaccinezi, ii strangi rahatul cand il plimbi si raspunzi pentru el. Altfel esti doar o jigodie ipocrita.
Nu doresc sa fie omorati cainii fara stapan, dar in nici un caz solutia nu este convietuirea cu ei pe strazi. In Paris, in Praga, in Barcelona, mai aproape in Budapesta nu exista caini pe strada. Oare acolo nu sunt iubitori de animale care sa militeze pentru a fi lasati printre blocuri pentru ca, nu-i asa, iubim animalele?
Stiu ca s-a mai spus de 1 milion de ori, dar intre caini pe strada si strada fara caini aleg intotdeauna a doua varianta. In fata pradatorului cel mai feroce de pe planeta (omul), cainii nu au nici o sansa, dar nu m-as risca sa imi trimit copilul sa cumpere o paine de la magazinul din colt in fata caruia stau tolaniti vreo 10-12 caini. Daca vreunuia dintre ei i se pare ca s-a uitat copilul urat la el, cam care ar fi urmarea?
Adevarata dragoste pentru caini nu inseamna sa fie lasati pe strazi unde pot fi calcati de masini, pot fi impuscati sau otraviti de cetatenii mai nervosi, unde ajung sa se lupte intre ei sau cu oamenii strazii pentru putina mancare pe care o mai gasesc. Acei cativa oameni care au adoptat un caine si au mai convins si pe alti oameni sa faca asta sunt poate singurii care ar trebui intrebati cand se discuta solutii la aceasta problema, restul ciocul mic, vorba unei celebre tantici parlamentar de Romania.

3 comentarii:

apicristi spunea...

Mare dreptate ai. Din pacate singura solutie ar fi o legislatie draconica ( amenzi usturatoare aplicate) care sa ne scape de cainii fara stapan si de "iubitorii" fara responsabilitate.

Anonim spunea...

" E usor sa faci pe iubitorul de animale cand nu ai nici o responsabilitate" ... si e si mai usor sa nu faci nimic ;)

Darth Sidious spunea...

ooo, un iubitor d'ala de hraneste cainii la blocul vecin. crezi ca le faci un bine tinandu-i pe strazi? drumul spre iad e pavat cu intentii bune.